Planul lucrării

La aceste două orientări, din care uneia îi este specific argumentarea ideii unui singur stat – statul mondial – unei singure suveranităţi, iar celeilalte ideea subordonării directe a dreptului intern faţă de cel internaţional se adaugă o a treia, care are drept caracteristică faptul că neagă suveranitatea “de fapt”, am spune noi, adică se referă la “ceea ce este” azi suveranitatea statului şi nu la ceea “ce trebuie să fie”. Pornind de la unele constatări realiste cu privire la inegalitatea puterii militare şi economice a statelor, unii autori trag concluzia că noţiunea de suveranitate “îşi pierde orice semnificaţie”. Astfel, M. A. Kaplan spunea că ceea ce caracterizează în prezent viaţa internaţională este dominarea acesteia de către statele mai puternice, conducerea ei după un sistem bipolar, în care suveranitatea statului îşi pierde orice semnificaţie sau, oricum, este mult “restrânsă” prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ asemănător vede lucrurile şi G. Schawrtzenberg, care arată că suveranitatea deplină aparţine doar câtorva state mai puternice, celelalte înscriindu-se în cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate pe forţă.

În condiţiile actuale caracterizate prin amploarea mişcărilor revoluţionare din ţările din centrul şi estul Europei, ţări care au părăsit calea comunistă de dezvoltare şi s-au orientat spre dreptul constituţional clasic, poziţia faţă de suveranitate se diversifică şi mai mult. Remarcăm astfel în Europa, dar nu numai:

1) O tendinţă de internaţionalizare de integrare economic, culturală, politică etc. şi, pe cale de consecinţă, de creare sau reactivare a unor organisme interstatale care exercită atribuţii ce anterior aparţineau statelor suverane.

2) O tendinţă inversă de dezmembrare a unor state de regulă statele federale şi de formare a unor state noi independente.Prima tendinţă este cea a statelor dezvoltate din Europa, a statelor bogate. Ea poate fi ilustrată printr-un exemplu recent: semnarea la Luxemburg, în octombrie 1991, de către ţările C.E.P. şi A.E.L.S. a unui acord privind crearea în 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua tendinţă este specifică statelor din răsăritul Europei, unde s-au desprins ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state luptă pentru independenţă, unde Basarabia prin referendum şi-a declarat independenţa. În aceste condiţii credem noi, atitudinea faţă de conceptul de suveranitate se va schimba radical.

Concluzii

Orice societate, oricât de primitivă, trebuie să dispună de o anumită organizare şi distribuire a puterilor, chiar şi pentru elementara funcţie a conservării ei. În acest sens Balandier consideră că puterea va fi definită ca rezultând, pentru orice societate, din necesitatea de a lupta împotriva entropiei care o ameninţă cu dizolvarea. Nu există forme de agregare socială şi activităţi umane mai complexe care să fie lipsite de putere. Puterea apare ca o necesitate socială, necesitate ce poate fi explicată, în primul rând prin prisma importanţei pe care o prezintă menţinerea echilibrului, a coeziunii interne a oricărei societăţi. Dar ea apare şi ca rezultat al unei necesităţi externe, explicată prin prisma faptului că orice societate globală este în legătură cu exteriorul, are legături cu alte societăţi, fapt pentru care puterea trebuie să organizeze aceste relaţii, după cum trebuie să-i asigure apărarea.

Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate imagina absenţa totală a oricăror forme de putere, fără a presupune dezagregarea structurilor societăţii. Rolul esenţial al oricărei forme de putere este de a asigura coeziunea şi funcţionalitatea diferitor structuri şi organisme ale societăţii umane, coordonarea activităţilor care se desfăşoară în interiorul acestora. Argumentarea necesităţii puterii, Robert Bierstedt preciza: trebuie să fie clar că este nevoie de putere pentru a consfinţi asociaţia, a-i garanta continuitatea, a-i întări normele …. Pe scurt, puterea sprijină ordinea fundamentală a societăţii şi organizarea socială în cadrul ei. Puterea stă în spatele oricărei asociaţii şi îi susţine structura, fără putere nu există nici o organizare şi nici o ordine ”.

Referindu-ne la putere trebuie să facem o distincţie între puteri … în general puterea politică şi puterea de stat, probleme ce sunt adesea confuz tratate în literatura de specialitate.

Când spunem “puterea ca fenomen social”, facem o deosebire între:

1) Relaţiile de “conducere-supunere” (sau de “dominare-subordonare”), bazate pe capacitatea de a lua decizii şi a asigura îndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin constrângere, după caz);

2) acea calitate a personalităţii umane de a putea face ceva, adică puterea în sens de putinţă, forţă, tărie;

În acest sens de un real folos ne este distincţia făcută de unii specialişti în Franţa între “puissance” şi “pouvoir”. Astfel de exemplu M.Prelot susţine că puissance ” este echivalent cu potenţia (autoritate naturală şi personală), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construită magistratura).

Ceea ce are primordial în vederea dreptului constituţional când analizăm puterea este primul sens , cel de relaţie între două subiecte inegale, relaţie în virtutea căreia un subiect de regulă colectiv, are capacitatea de a lua decizii şi de a asigura îndeplinirea lor. Acest fapt, însă, nu determină înlăturarea sau neglijarea completă a celuilalt sens, de putinţă forţă tărie pentru că puterea politică este deţinută şi exercitată de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea şi eficienţa deciziilor luate.

Puterea se manifestă în toate domeniile vieţii sociale, îmbrăcând forme foarte variate: economice, politice, militară, spiritual-ideologică etc.Puterea politică se deosebeşte de alte forme de putere prin aceea că ea se manifestă numai în societăţile în care există o diferenţiere socială între cei ce conduc şi cei conduşi, între guvernanţi şi guvernaţi. În literatura de specialitate s-a arătat că în orice grup uman se poate observa o diviziune a membrilor lui în două categorii, cei care comandă şi cei care ascultă. Acest aspect exprimă existenţa puterii. Dar când acest fenomen se remarcă la nivelul societăţii globale, este un fenomen politic, atunci vorbim de putere politică a statului.