Planul lucrării

Ca putere oficială, chiar dacă este formată din reprezentanţii unui grup ori ai anumitor partide (alegerile sunt cele care decid), puterea de stat se exercită pentru întreaga societate, conduce toată societatea.

În opinia domnului profesor Ion Deleanu, premisa şi totodată mijlocul puterii de stat de a se valoriza ca factor de comandă socială sunt crearea şi aplicarea normelor juridice. O considerabilă parte a relaţiilor sociale devin astfel relaţii juridice, al căror conţinut se exprimă prin drepturile şi obligaţiile, juridiceşte consacrate şi garantate, ce revin participanţilor la aceste relaţii. Opţiunea politică devine acum dirijare statală şi juridică, aflată sub semnul virtualităţii constrângerii juridice. Deşi normele juridice nu asanează totalitatea normelor şi relaţiilor politice sau de altă natură existente în spaţiul social – acest lucru nefiind de altfel posibil şi nici necesar – prin funcţiile pe care le îndeplinesc – şi înainte de toate prin postularea preeminenţei intereselor generale -, normele juridice subordonează toate celelalte norme sociale, le polarizează în jurul anumitor valori specifice societăţii, astfel încât, în cele din urmă, întregul sistem normativ al societăţii poartă pecetea unora şi aceloraşi interese.

Desigur că puterea de stat – ca ansamblu unitar al instituţiilor şi relaţiilor de putere reglementate juridic - nu poate să acopere şi nici nu absoarbe multitudinea şi diversitatea instituţiior şi raporturilor de putere existente în societate (corpul electoral, partidele politice, sindicate, alte organizaţii, grupuri de presiune, organizaţii religioase). Dimensiunea puterii în societate, sub diferitele ei forme (puterea instituţională, puterea partidelor, a sindicatelor, a grupurilor de presiune, mass-mediei etc.) şi interacţiunea dintre factorii ei constituie o condiţie esenţială de echilibru şi eficacitate la nivel social, precum şi premisa decisivă a unui regim autentic democratic.Puterea de stat şi societatea se află într-o relaţie de influenţă reciprocă. Dacă puterea de stat se realizează ca autoritate în societate şi faţă de ea, societatea acţionează de asemenea asupra puterii de stat. Astfel: orice societate îşi polarizează interesele generale în jurul unor valori pe care puterea de stat, sub aspectul esenţei ei, a modului ei de organizare şi de exercitare, nu le poate ignora (de exemplu ideologia democratică, liberală şi pluralistă); ansamblul relaţiilor economice ale societăţii, inclusiv relaţiile de proprietate, influenţează de asemenea organizarea puterii de stat şi funcţiile ei (de exemplu, economia liberală, comparativ cu cea socialistă); circumstanţele istorice şi tradiţiile (bunăoară, constituirea unor state în procesul decolonizării, tradiţiile monarhice sau republicane) prefigurează puterea şi apoi contribuie la cristalizarea ei; factorul internaţional exercită şi el o presiune considerabilă asupra puterii de stat (de exemplu, constituirea zonelor de influenţă la Ialta, în 1945); în fine, psihologia individuală şi colectivă îndeplineşte un rol important în procesul organizării puterii şi al stabilirii funcţiilor şi metodelor ei de exercitare. Aşadar societatea acţionează asupra puterii de stat prin intermediul factorilor ideologici, economici, politici, internaţionali etc., realizându-se astfel un original şi permanent circuit feed-back între puterea de stat şi societate.

Puterea de stat este investită cu putere de constrângere materială

Statul a fost şi este conceput ca un sistem de organizaţii care, urmărind realizarea unor funcţii la nivelul societăţii, poate şi trebuie să utilizeze “forţa” în acest scop. Vorbind de caracteristicile puterii de stat, D. Negulescu cita pe Jhering, care în “Der zweek im Recht” arăta că statul este o putere superioară tuturor voinţelor ce se găsesc pe teritoriul său. Această putere este şi trebuie să fie - pentru ca să avem un stat – o putere materială superioară oricărei alte puteri existând pe un teritoriu determinat. Statul nu poate fi conceput în afara puterii de comandă, în afara puterii de constrângere. “Lipsa puterii materiale (Macht) este păcatul mortal al statului – preciza Jhering. “Popoarele au suportat – continuă el – cea mai rea folosinţă a puterii de stat, biciul lui Atila şi nebunia unor împăraţi romani; ele au sărbătorit ca pe nişte eroi adevăraţi tirani, la picioarele cărora oamenii se prosternau în pulbere. Chiar în starea de delir, despotismul rămâne o formă de stat, pe câtă vreme anarhia nu; ea este neputinţa puterii publice, este o stare antisocială, descompunerea, destrămarea societăţii”.

Argumentarea necesităţii existenţei unui aparat înzestrat cu “forţa materială de constrângere” în societate este diferită în gândirea marxistă, faţă de cea nemarxistă, celei dintâi fiindu-i specifică o poziţie ce rezultă din caracterul de clasă atribuit puterii de stat. Astfel, potrivit concepţiei marxiste, dacă statul prin esenţa lui este aparatul minorităţii şi apără interesele minoritare, dominanţi fiind îndreptat împotriva celor mulţi, el nu poate exista altfel decât prin organizarea unui sistem specializat de organe care să impună voinţă clasei dominante, să asigure prin forţă aplicarea legilor ce nu exprimă voinţa generală. În doctrina socialistă ideea aceasta a fost nuanţată în ultimele decenii, susţinându-se că în statele de acest tip recurgerea la forţă constituie ultima raţio, sfera constrângerii statale îngustându-se treptat, statul transformându-se într-un stat al întregului popor, unde dictatura este înlocuită cu autoconducerea societăţii.În ceea ce priveşte doctrinele nemarxiste, aici explicaţiile necesităţii unei forţe de constrângere materială sunt mult mai variate mai nuanţate. Astfel, unii specialişti, vorbind de guvernanţi şi guvernaţi au demonstrat necesitatea acesteia plecând de la sfera largă a celora ce trebuie să se supună ordinelor guvernanţilor. Cei mai mulţi, însă, au argumentat necesitatea unui aparat de constrângere pentru apărarea ordinii sociale, a intereselor comunităţii în ansamblul ei. Se arată că puterea de stat deţine monopolul constrângerii materiale, fără a atribui nici o semnificaţie sau caracter de clasă acesteia. Constrângerea apare astfel necesară pentru apărarea valorilor întregii societăţi, a vieţii, a sănătăţii, libertăţii şi averii tuturor.

În legătură cu necesitatea forţei de constrângere, în literatura de specialitate s-a subliniat “că statul nu a existat în sensul modern al cuvântului, decât în momentul în care a concentrat în mâinile sale întreaga putere de constrângere materială”, că “în anumite privinţe esenţialul puterii rezidă în acest monopol al constrângerii materiale în care statul însuşi nu este decât o formă vidă de sens”.

Puterea de stat are caracter organizat

Privită prin prisma necesităţilor care i-au determinat apariţia, ca şi prin prisma funcţiilor ce le are de îndeplinit, puterea de stat nu poate fi altfel concepută decât ca putere organizată, structurată şi echilibrată, în sensul stabilirii unor legături stabile, ferme între componentele sale.