Notiunea de putere de stat si putere politica1
Notiunea de putere de stat si putere politica1
Categoria de putere, în mod deosebit cea de putere politic?, a constituit ?i constituie obiectul de cercetare a tuturor disciplinelor teoretice cu caracter politic. Dreptul constitu?ional ca ?tiin?? politic?
?i juridic? în acela?i timp, nu numai c? nu poate ocoli, dar nici nu poate fi imaginat f?r? acest mare capitol referitor la puterea politic? la modul în care aceasta ia na?tere ?i se realizeaz? potrivit dispozi?iilor normative ?i a tradi?iilor unui popor, ale unei societ??i. Numai c? aceast?
?tiin?? nu cerceteaz? întreaga problematic? a statului, a puterii politice în general. Foarte multe probleme referitoare la stat sunt analizate de alte ramuri ale ?tiin?elor politice, precum teoria general? a statului, istoria ideilor politice, filosofia politic?, sociologia politic? etc.
În aceast? lucrare ne-am propus ca obiectiv clarificarea conceptelor de putere politic? statal?, a elementelor ?i func?iilor sale, a structurii de stat ?i formele de guvernare, a organiz?rii conducerii societ??ii potrivit principiilor separa?iei puterilor în stat ?i a analizei cât mai complete a modului de organizare ?i realizare a puterii într-un anume stat.
No?iunea de putere
În sens sociologic ?i aparent tautologic, puterea desemneaz? ansamblul sau sistemul rela?iilor de putere constituite într-o societate istorice?te determinat?, exprimând autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivit??ii sau impus acestora de c?tre cei care exercit? puterea.1
Aceast? defini?ie implic? urm?toarele preciz?ri: a) Puterea nu este o simpl? posibilitate a omului în raport cu lumea exterioar? lui, ea nu este o simpl? rela?ie între om ?i om, între om ?i un obiect sau fenomen. O astfel de rela?ie poate exprima, cel mult, putin?a omului de a întreprinde ceva în ambian?a sa, nu îns? autoritatea lui în raport cu al?ii; b) Autoritatea exprim? atât ideea de for??, puterea de a comanda, de a dispune ?i de a impune, cât ?i cadrul institu?ional prin care aceast? idee se materializeaz?, se obiectiveaz?; c) Puterea este un fenomen rela?ional: dezv?luirea esen?ei puterii nu este posibil? dac? facem abstrac?ie de subiectul puterii ( guvernan?ii ), de obiectul ei ( guverna?ii ) ?i de mijloacele sau metodele întrebuin?ate pentru realizarea puterii, adic? de raportul existen?ei între constrângere ?i convingere. A?adar, puterea este o for?? care preexist? formelor de manifestare, ea este o energie social? în stare latent?. “ Sesizarea ” puterii
?i a esen?ei ei devin posibile numai ca urmare a exterioriz?rii acesteia într-un cadru rela?ional;
d) Scopul puterii poate fi deliberat, asumat de c?tre cei asupra c?rora se exercit? puterea sau dimpotriv?, unul impus, resim?it ca presiune exterioar?, ca form? alienat? a idealului social.
Dup? caz, scopul puterii asigur? stabilitatea raportului dintre guvernan?i ?i guverna?i sau, dimpotriv?, determin? sau între?ine tensionarea lui. În fine, explic? mijloacele la care recurge puterea pentru a se înf?ptui. El explic?, de asemenea, starea existent? în interiorul societ??ii: complementaritatea dintre putere ?i voin?a grupului sau neutralismul lor static ?i poten?ial exploziv:
În general prin conceptul de putere se desemneaz? capacitatea de a impune propria voin?? ori de a o exercita fa?? de al?ii.
Ca raport de domina?ie puterea se institu?ionalizeaz? mai întâi în familie (pater familias), într-o institu?ie ori organiza?ie (consilii de administra?ie), în ?coal? (profesorul), în societate (autorit??ile puterii statale parlament-guvern etc.).
A?adar puterea este mijlocul prin care se men?ine ordinea, intervine pentru a respecta propor?iile sociale, pentru asigurarea “binelui comun”.
Iat? de ce Alexandru Vl?hu?? în “Gânduri” scria c? “adev?rata m?sur? dup? care se judec? orice putere: cât bine a adus pe lume, nu cât zgomot a f?cut”.
Din punctul nostru de vedere, intereseaz? puterea la nivelul macrosocial, acea putere care, în exercitarea ei, se întemeiaz? pe identificarea realit??ilor, cunoa?terea ?i promovarea unor valori ?i ajutorul cet??enilor care o accept? ?i recunosc în vederea asigur?rii interesului general.
În concep?ia profesorului I. Deleanu “ puterea desemneaz? ansamblul s?u, sistemul rela?iilor de putere constituie într-o societate istorice?te determinat?, exprimând autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivit??ii sau impus acestora de c?tre cei care exercit? puterea ”.
Cunoscutul autor francez G. Burdeau, prezenta puterea ca fiind “o for?? în serviciul unei idei, o for?? n?scut? din con?tiin?a social?, destinat? s? conduc? grupul în c?utarea “binelui comun” ?i capabil?, la nevoie, de a impune membrilor atitudinea pe care ea o comand?”.Profesorul I. Deleanu surprinde urm?toarele aspecte legate de putere: a) Puterea reprezint? nu numai “ideea de for??, puterea de a comanda, de a dispune ?i de a impune”, dar ?i “cadrul institu?ional prin care aceast? idee se materializeaz?”; b) Puterea se exercit? pentru realizarea unui scop comun ori pentru exercitarea unuia impus de guvernan?i. Scopul puterii a?adar, determin?, ori statornicia rela?iei guvernan?i-guverna?i sau dimpotriv?, încordarea ori amplificarea acestuia. În func?ie de raportul în care se afl? subiec?ii puterii se explic? ?i mijloacele folosite pentru exercitarea ei; c) Aspectul social al puterii este determinat de faptul c? puterea se exercit? numai în cadrul rela?iilor sociale “în lipsa puterii societatea este un corp inert, ea este incapabil? s?-?i satisfac? ra?iunea de a fi”, puterea este deci “o condi?ie a ordinii sociale ?i a apropierii idealului comun, libertatea ?i binele nu sunt posibile decât într-o asemenea ordine”.
No?iune de putere politic?
Orice fapt social poate dobândi semnifica?ie politic?. Fenomenul politic este o calitate care poate fi ata?at oric?rui fapt social, dac? înl?untrul universului social dat acel fapt poate fi interpretat ca fiind politic. Aceasta nu înseamn?, bineîn?eles, c? totul este de domeniul politicului; înseamn?, îns?, c? totul este susceptibil de politizare.
Calitatea politic? este deci acea dimensiune care se ata?eaz? oric?ror fapte, acte sau situa?ii în m?sura în care prin aceasta, se exprim? existen?a unui grup uman, rela?iile de autoritate ?i de conformitate stabilite în vederea unui scop comun.
Nu exist? fapte sociale politice prin ele însele, independent deci de aprecierea lor ca atare. Exist? îns? fapte politice “oficializate” întrucât sunt s?vâr?ite într-un cadru institu?ionalizat (de exemplu alegerea sau revocarea deputa?ilor, investirea guvernului de c?tre parlament, dizolvarea parlamentului de c?tre Pre?edintele Republicii, suspendare din func?ie a Pre?edintelui Republicii de c?tre parlament).
A?a cum am ar?tat anterior, puterea este caracteristic? oric?rei colectivit??i umane. Rolul ei în societate este argumentat prin lipsa conformit??ii tuturor membrilor s?i fa?? de reguli ?i legi. Puterea este cea care orienteaz? societatea spre anumite scopuri, dirijeaz? ?i men?ine starea de func?ionare a societ??ii. Deci, puterea politic? apare “când comunitatea uman? devine societate, când cei care o alc?tuiesc au con?tiin?a de apartenen?? la acea colectivitate”.
Procesul con?tiin?ei sociale a fost, fire?te, îndelungat ?i extrem de anevoios. El s-a aflat mereu sub presiunea unei multitudini de factori materiali ?i spirituali, interac?ionând spre producerea aceluia?i rezultat: formarea con?tiin?ei.
Încercarea de reduc?iune sau feti?izare a unora dintre factorii care au declan?at ?i între?inut procesul acestei deveniri, nu poate decât fi expresia unei m?rginiri deliberate sau accidentale.
A?adar, puterea ?i societatea apar împreun?, pentru c? “f?r? puterea politic?”, f?r? acea for?? de impulsie care genereaz? mi?carea în scopul c?reia e angajat organismul social, societatea e un corp inert aproape de declinul ei”. (G. Burdeau).2
Potrivit aceluia?i reputat autor francez formele puterii sunt clasificate în forme “preetatice” ?i forme “etatice”.
Puterea apar?ine în cadrul formelor preetatice, grupului, o putere difuz?, ori ?efului sau unui grup minoritar (“puterea individualizat?”),
?inând seama de calit??ile sau meritele “?efului” de tradi?ii sau obiceiuri etc. totdeauna îns? temeiul obiectiv al puterii preetatice, indiferent de forma acesteia, r?mâne existen?a comunitar? ?i confruntarea comunit??ii cu mediul ambiant. Sacralizarea ?i încercarea de legitimare a puterii, deta?area ei de func?iile generale ale colectivit??ii, marcheaz? începutul cristaliz?rii puterii ?i al alien?rii acesteia. Statul înc? nu fusese
“inventat”. necesitatea lui devenise stringent?. Autoritatea puterii nu se mai putea sprijini pe credin?e sau cutume. Era necesar un cadru institu?ionalizat care, pe de-o parte, s? legitimeze puterea iar pe de alt? parte s?-i asigure realizarea ?i eficacitatea. Ansamblul articulat a? institu?iilor ?i regulilor constituite în acest scop desemneaz? statul, iar puterea astfel institu?ionalizat? este o putere etatic? – puterea de stat.
Statul este un concept ?i o realitate, de?i, cum spunea Kelsen, “ca unitate nu poate fi v?zut, nici auzit, nici pip?it”. Paradoxal, statul este o institu?ie detestabil?, dar ?i indispensabil?. Necesitatea statului se resimte atunci când el nu exist?.
Deci cristalizarea puterii, exercitarea ei ca form? normal? de organizare a colectivit??ilor stabilite pe un teritoriu, acea putere suveran? considerat? c? reprezint? colectivitatea, apare odat? cu statul.
Teoriile cu privire la legitimitatea puterii au fost variate, func?ie ?i de interesul urm?rit de sus?in?torii lor. Vom evoca ?i noi succint aceste terorii.Desigur c? originea divin? a puterii a ap?rut pentru a justifica imposibilitatea în?elegerii ?i argument?rii puterii. De?in?torii puterii era Dumnezeu, împ?ratul Japoniei fiind numit “ fiul Soarelui ”.
Teoria patriarhal? justific? existen?a statului din familie, în timp ce teoria patrimonial? sus?ine c? statul a luat fiin?? din dreptul de proprietate asupra p?mântului.
Teoria contractualist?, sus?inut? mai ales de J.J. Russeau, T.
Hobbes ?i J. Locke motiveaz? existen?a statului ?i a puterii sale printr-un
“pact de nesupunere” a celor mul?i fa?? de rege, care le garanteaz? un minim de libertate.
Teoria violen?ei sus?ine c? statul este rezultatul unui impuls din afar?, al “cultului for?ei” ?i al “spa?iului vital”.
Teoria juridic? a statului-na?iune” sus?ine c? statul este personificarea juridic? a unei na?iuni.
Sus?in?torii acestei teorii (Einstein, Carre de Malberg, Jellinek,
Laband) re?in diferi?i factori pentru definirea unei na?iuni. Astfel, concep?ia german? insist? pe factorii materiali ?i spirituali, concep?ia francez? re?ine elementele subiective (sentimentele spirituale ce leag? membrii colectivit??ii, dorin?a de a tr?i împreun?).
Aceast? teorie a fost infirmat? de realitatea istoric?. În Italia
?i Germania na?iunea a precedat formarea statului, iar în SUA statul a luat fiin?? înaintea na?iunii.
Marx a f?cut critica Statului, definit ca “domnie a competen?ei” ?i care “realizeaz? interesul general dincolo de contradic?iile sistemului nevoilor, transformând individul în cet??ean”. Statul este de fapt “un produs al clasei dominante economic ?i care justific? domina?ia prin autoritatea legilor ?i a sistemului politic – (“critica filozofiei dreptului” – a lui Hegel).
Se confund? astfel statul cu realitatea sa istoric?, statul cu puterea politic? ori guvernamental?, ignorându-se eforturile f?cute de J.J.
Russeau pentru a defini politic natura regimului democratic”.
Teoria sociologic? sus?inut? de Jean Duguit, afirm? c? de fapt statul “este un fapt istoric, grupul impunându-?i voin?a sa celorlal?i membri ai societ??ii”. Se reliefeaz? astfel în prim plan “puterea material? a statului”, “for?a sa irezistibil? de constrângere”.
În leg?tur? cu caracterul puterii de stat (ale puterii publice) opiniile sunt variate, o deosebire esen?ial? relevându-se între cele marxiste ?i cele nemarxiste. Dar dup? cum vom vedea, unele tr?s?turi sunt re?inute de ambele categorii de doctrine, cum este, de exemplu, caracterul politic (pentru aceasta fiind folosite acelea?i argumente sau argumente deosebite), iar altele sunt remarcate fie numai în doctrina occidental? nemarxist? (?i sunt re?inute pentru democra?iile de aici), fie numai de cea marxist?. Caracterele puterii de stat re?inute de majoritatea speciali?tilor marxi?ti ?i nemarxi?ti sunt:
1. Politic
2. Putere investit? cu for?? de constrângere material?;
3. Organizat
4. Suveranitate
La aceasta marxi?tii adaug? caracterul unitar, iar unii autori occidentali enum?r? ?i alte caractere, precum:
1. Caracterul civil;
2. Caracterul temporar;
3. Putere de superpozi?ie ?i de centralizare.
Juri?tii marxi?ti re?in unele caractere care - zic ei – sunt întrunite numai de puterile statale ?i anume:
1. Democratic;
2. Creator;
3. Progresist.
Puterea de stat este o putere politic?
Este o caracteristic? a puterii de stat argumentat? în mod diferit în gândirea marxist? fa?? de cea nemarxist?. Pentru Marx ?i discipolii s?i, esen?a politicii trebuie c?utat? în lupta de clas?, în doctrina lor baza economic? a societ??ii determinând întreaga suprastructur?, deci, ?i puterea de stat, care este o putere de clas?, apar?in?toare aceleia care, fiind de?in?toarea principalelor mijloace de produc?ie, este, ca efect al acestui fapt, ?i de?in puterea de stat. Deci, când marxi?tii spun c? puterea de stat este o putere politic?, se refer? la caracterul ei de clas?, la faptul c? ea apar?ine numai unei clase ?i este utilizat? în general pentru realizarea unor interese specifice, pentru atingerea unor scopuri legate de menirea istoric? a unei clase. ?i totu?i, în concep?ia fondatorilor marxismului, orice putere politic? de tip “ expoatator ” are
?i unele sarcini general-umane, dincolo de cele de clas?, precum cele referitoare la men?inerea echilibrului intern, ap?rarea patriei etc.3
Re?inând caracterul politic al puterii de stat, unii gânditori occidentali aduc argumente diferite fa?? de marxi?ti. Astfel Harion ?i J.
Giequel sus?in c? puterea de stat este o putere politic? deoarece:
1. Statul este un arbitru, alegând între diverse op?iuni (mai ales în occident, prin ac?iunea grupurilor de presiune);
2. Puterea nu mai este de natur? patrimonial? ca în evul mediu, când se f?cea o confuzie între patrimoniul statului
?i patrimoniul privat, autoritatea statului fiind o autoritate direct? (personal?);3. Sanc?iunile pronun?ate în numele statului sunt sanc?iuni directe privind persoana ?i deosebindu-se astfel de cele patrimoniale specifice societ??ii revolute. Sau în concep?ia altor autori, caracterul politic al puterii de stat este determinat de existen?a deosebirilor dintre guvernan?i ?i guverna?i, idee ce reiese din concep?ia fondatorilor dreptului constitu?ional clasic francez.
Puterea de stat este oficial?
Puterea de stat este oficial?. Aceasta înseamn? c? puterea de stat este legitim?. Legitimitatea ei se traduce prin faptul instaur?rii democratice pe calea alegerilor (vot universal, egal, direct, secret ?i liber exprimat) sau forma nedemocratic? a folosirii for?ei, violen?ei pe calea revolu?iilor, insurec?iilor.
Oficialitatea puterii statale presupune de asemenea, continuitatea
?i permanen?a acesteia, este ?tiut c? guvernarea trebuie s? fie permanent?, altfel societatea sufer? ?i genereaz? haos.
Ca putere oficial?, chiar dac? este format? din reprezentan?ii unui grup ori ai anumitor partide (alegerile sunt cele care decid), puterea de stat se exercit? pentru întreaga societate, conduce toat? societatea.
În opinia domnului profesor Ion Deleanu, premisa ?i totodat? mijlocul puterii de stat de a se valoriza ca factor de comand? social? sunt crearea ?i aplicarea normelor juridice. O considerabil? parte a rela?iilor sociale devin astfel rela?ii juridice, al c?ror con?inut se exprim? prin drepturile ?i obliga?iile, juridice?te consacrate ?i garantate, ce revin participan?ilor la aceste rela?ii. Op?iunea politic? devine acum dirijare statal? ?i juridic?, aflat? sub semnul virtualit??ii constrângerii juridice. De?i normele juridice nu asaneaz? totalitatea normelor ?i rela?iilor politice sau de alt? natur? existente în spa?iul social – acest lucru nefiind de altfel posibil ?i nici necesar – prin func?iile pe care le îndeplinesc – ?i înainte de toate prin postularea preeminen?ei intereselor generale -, normele juridice subordoneaz? toate celelalte norme sociale, le polarizeaz? în jurul anumitor valori specifice societ??ii, astfel încât, în cele din urm?, întregul sistem normativ al societ??ii poart? pecetea unora
?i acelora?i interese.
Desigur c? puterea de stat – ca ansamblu unitar al institu?iilor
?i rela?iilor de putere reglementate juridic - nu poate s? acopere ?i nici nu absoarbe multitudinea ?i diversitatea institu?iior ?i raporturilor de putere existente în societate (corpul electoral, partidele politice, sindicate, alte organiza?ii, grupuri de presiune, organiza?ii religioase).
Dimensiunea puterii în societate, sub diferitele ei forme (puterea institu?ional?, puterea partidelor, a sindicatelor, a grupurilor de presiune, mass-mediei etc.) ?i interac?iunea dintre factorii ei constituie o condi?ie esen?ial? de echilibru ?i eficacitate la nivel social, precum ?i premisa decisiv? a unui regim autentic democratic.
Puterea de stat ?i societatea se afl? într-o rela?ie de influen?? reciproc?. Dac? puterea de stat se realizeaz? ca autoritate în societate ?i fa?? de ea, societatea ac?ioneaz? de asemenea asupra puterii de stat. Astfel: orice societate î?i polarizeaz? interesele generale în jurul unor valori pe care puterea de stat, sub aspectul esen?ei ei, a modului ei de organizare ?i de exercitare, nu le poate ignora (de exemplu ideologia democratic?, liberal? ?i pluralist?); ansamblul rela?iilor economice ale societ??ii, inclusiv rela?iile de proprietate, influen?eaz? de asemenea organizarea puterii de stat ?i func?iile ei (de exemplu, economia liberal?, comparativ cu cea socialist?); circumstan?ele istorice
?i tradi?iile (bun?oar?, constituirea unor state în procesul decoloniz?rii, tradi?iile monarhice sau republicane) prefigureaz? puterea
?i apoi contribuie la cristalizarea ei; factorul interna?ional exercit? ?i el o presiune considerabil? asupra puterii de stat (de exemplu, constituirea zonelor de influen?? la Ialta, în 1945); în fine, psihologia individual? ?i colectiv? îndepline?te un rol important în procesul organiz?rii puterii ?i al stabilirii func?iilor ?i metodelor ei de exercitare. A?adar societatea ac?ioneaz? asupra puterii de stat prin intermediul factorilor ideologici, economici, politici, interna?ionali etc., realizându-se astfel un original ?i permanent circuit feed-back între puterea de stat ?i societate.
Puterea de stat este investit? cu putere de constrângere material?Statul a fost ?i este conceput ca un sistem de organiza?ii care, urm?rind realizarea unor func?ii la nivelul societ??ii, poate ?i trebuie s? utilizeze “for?a” în acest scop. Vorbind de caracteristicile puterii de stat, D. Negulescu cita pe Jhering, care în “Der zweek im Recht” ar?ta c? statul este o putere superioar? tuturor voin?elor ce se g?sesc pe teritoriul s?u. Aceast? putere este ?i trebuie s? fie - pentru ca s? avem un stat – o putere material? superioar? oric?rei alte puteri existând pe un teritoriu determinat. Statul nu poate fi conceput în afara puterii de comand?, în afara puterii de constrângere. “Lipsa puterii materiale (Macht) este p?catul mortal al statului – preciza Jhering. “Popoarele au suportat – continu? el – cea mai rea folosin?? a puterii de stat, biciul lui Atila ?i nebunia unor împ?ra?i romani; ele au s?rb?torit ca pe ni?te eroi adev?ra?i tirani, la picioarele c?rora oamenii se prosternau în pulbere. Chiar în starea de delir, despotismul r?mâne o form? de stat, pe cât? vreme anarhia nu; ea este neputin?a puterii publice, este o stare antisocial?, descompunerea, destr?marea societ??ii”.
Argumentarea necesit??ii existen?ei unui aparat înzestrat cu
“for?a material? de constrângere” în societate este diferit? în gândirea marxist?, fa?? de cea nemarxist?, celei dintâi fiindu-i specific? o pozi?ie ce rezult? din caracterul de clas? atribuit puterii de stat. Astfel, potrivit concep?iei marxiste, dac? statul prin esen?a lui este aparatul minorit??ii ?i ap?r? interesele minoritare, dominan?i fiind îndreptat împotriva celor mul?i, el nu poate exista altfel decât prin organizarea unui sistem specializat de organe care s? impun? voin?? clasei dominante, s? asigure prin for?? aplicarea legilor ce nu exprim? voin?a general?. În doctrina socialist? ideea aceasta a fost nuan?at? în ultimele decenii, sus?inându-se c? în statele de acest tip recurgerea la for?? constituie ultima ra?io, sfera constrângerii statale îngustându-se treptat, statul transformându-se într-un stat al întregului popor, unde dictatura este înlocuit? cu autoconducerea societ??ii.
În ceea ce prive?te doctrinele nemarxiste, aici explica?iile necesit??ii unei for?e de constrângere material? sunt mult mai variate mai nuan?ate. Astfel, unii speciali?ti, vorbind de guvernan?i ?i guverna?i au demonstrat necesitatea acesteia plecând de la sfera larg? a celora ce trebuie s? se supun? ordinelor guvernan?ilor. Cei mai mul?i, îns?, au argumentat necesitatea unui aparat de constrângere pentru ap?rarea ordinii sociale, a intereselor comunit??ii în ansamblul ei. Se arat? c? puterea de stat de?ine monopolul constrângerii materiale, f?r? a atribui nici o semnifica?ie sau caracter de clas? acesteia. Constrângerea apare astfel necesar? pentru ap?rarea valorilor întregii societ??i, a vie?ii, a s?n?t??ii, libert??ii ?i averii tuturor.
În leg?tur? cu necesitatea for?ei de constrângere, în literatura de specialitate s-a subliniat “c? statul nu a existat în sensul modern al cuvântului, decât în momentul în care a concentrat în mâinile sale întreaga putere de constrângere material?”, c? “în anumite privin?e esen?ialul puterii rezid? în acest monopol al constrângerii materiale în care statul însu?i nu este decât o form? vid? de sens”.
Puterea de stat are caracter organizat
Privit? prin prisma necesit??ilor care i-au determinat apari?ia, ca ?i prin prisma func?iilor ce le are de îndeplinit, puterea de stat nu poate fi altfel conceput? decât ca putere organizat?, structurat? ?i echilibrat?, în sensul stabilirii unor leg?turi stabile, ferme între componentele sale.
Anvizajat? prin prisma cerin?ei func?ionale care i-a determinat apari?ia – conducerea organizat? ?i unitar? a societ??ii – statul apare ca un sistem organiza?ional politic a c?rui menire este conducerea societ??ii, conducere ce se realizeaz? – în mod deosebit în societ??ile contemporane – prin adoptarea de norme juridice ce au valabilitate pe întreg teritoriul ?i cu privire la întreaga popula?ie asupra c?reia se exercit? autoritatea de stat. Ori, atât adoptarea normelor cât ?i aplicarea lor sunt în competen?a unor forme organiza?ionale statale, fiecare categorie de organe de?inând, dup? caz, competen?ele în domeniul cre?rii dreptului, a realiz?rii lui prin mijloace administrative ?i a realiz?rii lui pe c?i juridice. Pentru aceasta întreaga activitate exist? un întreg e?afodaj de organe de stat între care rela?iile esen?iale difer? în func?ie de sistemul politic sau constitu?ional adoptat în ??rile respective.Privit prin prisma func?iilor pe care le are de îndeplinit – a?a cum au fost conceptualizate de ?tiin?a clasic? a Dreptului constitu?ional ( func?ia legislativ?, func?ia executiv? ?i cea judec?toreasc? ) sau a?a cum sunt azi formulate în literatura de specialitate ( de determinare a scopurilor, sarcinilor societ??ii, de organizare a realiz?rii acestora, de distribu?ie a valorilor ?i de ap?rare a lor etc. ) puterea de stat apare necesarmente organizat?, fiecare sarcin? trebuind a fi realizat? potrivit specificului ei de un organ sau organe competente ale statului.
Puterea de stat este unic?
În leg?tur? cu aceast? caracteristic?, C. Dissescu ar?ta, cu mul?i ani în urm?, c? “scriitorii germani au mai stabilit un caracter special statului,” / usammen gehorigkeit”, adic? unitatea, leg?tura comun?, entitatea sub care îl privesc statele str?ine. Dar aceast? însu?ire – preciza el – intr? în no?iunea teritorial? a statului, al c?rui caracter este unitatea ?i indivizibilitatea. Noi credem, al?turi de al?ii, c? unitatea este o caracteristic? atât a teritoriului cât ?i a puterii publice. Aceast? idee poate fi sprijinit? cu argumente diferite.
Marxi?tii o sprijin? pe principiul unicit??ii clasei care de?ine puterea public?, admi?ând numai cu titlu de excep?ie, coexisten?a unor clase la putere, fiind date exemple în acest sens fie din perioada prelu?rii puterii de c?tre burghezie – de pild? perioada în care în Roma erau la conducere atât burghezia cât ?i o parte a mo?ierilor – fie din perioada prelu?rii puterii de c?tre proletariat – de exemplu 1917, din iunie pân? în octombrie, când conduc Rusia un organ reprezentativ al muncitorilor, solda?ilor ?i ??ranilor (sovietele) ?i unul reprezentativ al burgheziei (guvernul). Teoriile nemarxiste folosesc argumente variate în sus?inerea ideii caracterului unitar al puterii. Astfel, de exemplu,
Montesquieu, cu toate c? vorbe?te despre separarea puterilor în stat ” ?i argumenteaz? necesitatea limit?rii unor puteri prin activitatea altora, arat? în final sensul unic al activit??ii acestora spunând c? toate puterile “sont forcees d’aller de concert” (sunt for?ate de a c?dea de acord), fapt ce ne conduce la concluzia unit??ii puterilor în stat. Sau în concep?ia unor contemporani care spun c? puterea de stat “este o putere de superpozi?ie ?i centralizat?”, ideea unit??ii acesteia este evident. Dup? cum este ?tiut, superpozi?ia este criteriul de a comasa sau combina mai multe elemente într-un tot, în a?a fel încât elementele comasate s? fie direct în subordinea celui format prin comasare. Deci, cu referire la organele statului, subordonarea tuturor fa?? de anumite organe supreme semnific? unitatea lor, dup? cum centralizarea nu se poate realiza decât prin subordonare.
Alte caracteristici ale puterii de stat
Dup? cum ar?tam, afar? de aceste caracteristici pe care le g?sim – explicit sau implicit – formulate în gândirea speciali?tilor marxi?ti ?i nemarxi?ti, unii gânditori din occident mai adaug? ?i altele. Astfel, se apreciaz? c? puterea de stat are un caracter civil ?i temporal. Dar aceste caractere sunt re?inute ca fiind specifice doar democra?iilor occidentale actuale. Doctrina socialist?, în special cea elaborat? în a doua perioad? de dezvoltare a statelor europene având acest caracter, a sus?inut ideea existen?ei unor caracteristici ale puterii de stat socialist ?i anume:
1. Caracterul democratic “argumentând” c? democra?ia burghez? este “ciuntit?, fals?” o democra?ie în ghilimele, comparativ cu cea socialist?, singura democra?ie real?, societatea socialist? fiind comunitatea în care se realizeaz? conducerea poporului pentru popor ?i prin popor”etc.
2. Caracterul creator, în sensul c? orice putere etatic? pân? la cea socialist? ?i-a propus doar men?inerea unor rela?ii, conservarea lor, pe când aceasta – numai ea – are sarcini preponderent creatoare, de construire a unei societ??i noi, lipsite de exploatare;
3. Caracterul progresist, strâns legat de cel creator, care reiese din faptul c? aceast? putere de stat socialist? promoveaz? noul în toate domeniile ?i în special, înlocuirea vechilor rela?ii de produc?ie burgheze cu un nou tip de rela?ii, progresiste care urmeaz? s? ridice societatea pe noi culmi de civiliza?ie ?i progres”.
Am tr?it cu to?ii ?i am sim?it pe viu “democra?ia” “progres”,
“noul” create de comunism ?i nu merit? s? facem “un rechizitoriu, ci doar o constatare: o întreag? societate dore?te “s? se întoarc?” la democra?ia
“ciuntit?”, burghez?, la democra?ia de tip occidental, cu o condi?ie: s? se ocoleasc? “p?catele ei”.
Suveranitate – caracteristic? esen?ial? a puterii de statSuveranitatea de stat este acea calitate – tr?s?tur? – a puterii de stat de a fi suprem? în raport cu oricare alte puteri sociale existente în limitele sale teritoriale ?i independent? fa?? de puterile oric?rui alt stat sau organism interna?ional, calitate exprimat? în dreptul statului de a-?i stabili în mod liber, f?r? nici o imixtiune din afar? scopurile sale pe plan intern ?i extern, sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit ?i mijloacele necesare realiz?rii lor, respectând suveranitatea altor state ?i normele dreptului interna?ional.
Suveranitatea de?i este o no?iune unitar? în esen?a ei, implic? totu?i, dou? ipostaze ce reflect? cele dou? planuri pe care se manifest?: cel intern ?i cel extern. Dep??indu-se stadiul în care se vorbe?te de
“suveranitate intern?” ?i “suveranitate extern?”, ast?zi se vorbe?te de dou? laturi ale aceluia?i fenomen, între care exist? puternice leg?turi de interdependen??, formând un tot unitar.
Suprema?ia puterii de stat desemneaz? acea însu?ire a acesteia de a fi superioar? oric?rei alte puteri sociale existente într-o anumit? ?ar? la un moment dat. Ea se caracterizeaz? în dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru to?i cet??enii ei ?i de a le asigura aplicarea. S-a spus de asemenea, c? numai puterea de stat decide asupra drepturilor ?i îndatoririlor fundamentale ale cet??enilor s?i, precum ?i a modului în care acestea sunt garantate, idee dep??it? azi de realitatea existen?ei unor organisme interna?ionale de ap?rare a dreptului omului, de existen?a unor conven?ii (tratate) cu privire la garantarea lor, fapt ce reiese ?i din interpretarea articolului 4 din Constitu?ia
Republicii Moldova, în care se indic? c? dispozi?iile constitu?ionale privind drepturile ?i libert??ile omului se interpreteaz? ?i se aplic? în concordan?? cu declara?ia Universal? a dreptului Omului, cu pactele ?i cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. În aceste condi?ii putem afirma c? statul sunt cele ce asigur? ?i ocrote?te drepturile cet??enilor lor în concordan?? cu dispozi?ia tratatelor interna?ionale din acest domeniu.
Suprema?ia puterii de stat se manifest? în anumite limite teritoriale, teritoriu pe care puterea de stat este organizat? fiind inalienabil? ?i indivizibil?. Suveranitatea de stat se manifest? în integritatea teritoriului ?i inviolabilitatea frontierelor statului.
Suprema?ia puterii de stat are un con?inut complex, referindu-se la toate laturile vie?ii sociale ?i la toate problemele ce pot interesa o anume societate în prezent sau viitor.
Suprema?ia puterii de stat trebuie privit? îns? în strâns? leg?tur? cu for?ele ei materiale de constrângere, pentru c? “puterea de comand? a statului” nu se manifest? în plenitudinea ei decât dac? statul dispune de for?ele ?i mijloacele necesare pentru asigurarea voin?ei sale.
Când for?a statelor scade, alte puteri, interese – precum ale unor grup?ri extremiste etc. – se pot manifesta mai pregnant decât cea a statului, în astfel de condi?ii fiind greu s? mai vorbe?ti de suprema?ia sa.
A doua latur? a suveranit??ii, strâns legat? de prima, este independen?a. Ea se manifest? în rela?iile statului cu alte state, exprimat? în neatârnarea statului ?i decurge din suprema?ia puterii de stat. Independen?a indic? acea tr?s?tur? a puterii de stat potrivit c?reia statul î?i stabile?te singur liber ?i dup? propria sa apreciere, f?r? nici un amestec al vreunui alt stat sau organism mondial, politica sa intern? ?i extern?. Statul suveran apare astfel independent atât în ceea ce prive?te rezolvarea problemelor sale interne, cât ?i a celor externe. Dar aceast? independen?? trebuie s? se manifeste în condi?iile respect?rii altor state ?i a normelor unanim admise ale dreptului interna?ional.
Afirmarea suveranit??ii unui stat implic? respectarea suveranit??ii celorlalte state, egale în drept. Fiecare stat, în numele poporului s?u, are dreptul s?-?i aleag? calea dezvolt?rii ?i s? stabileasc? mijloacele pentru realizarea ei. Dar afirmarea libert??ii, a independen?ei unui stat trebuie dublat? de colaborarea statelor, de pe pozi?ii de egalitate ?i respect reciproc, pentru rezolvarea intereselor comune, ale intereselor comunit??ii umane, în general.Colaborarea între state se realizeaz? dup? cum este ?tiut, potrivit unor principii în cadrul c?rora respectiv suveranitatea ocup? un loc important. Dar manifestarea sa nu poate fi privit? altfel decât prin prisma ac?iunii celorlalte. Însemn?tatea atribuit? acestui principiu nu trebuie interpretat? în sensul diminu?rii celorlalte – egalitatea în drepturi, avantajul reciproc etc. – deoarece aceste principii sunt complementare, ac?ioneaz? unul prin cel?lalt, manifestarea ?i realizarea unuia depinzând de modul în care se manifest? ?i ac?ioneaz? toate celelalte. Astfel, de exemplu, nerespectarea sau înc?lcarea principiilor egalit??ii în drept a statelor aduce prejudicii principiului suveranit??ii, înc?lcarea acestuia din urm? împiedic? realizarea avantajului reciproc ?i a?a mai departe. În felul acesta apare clar c? interac?iunea tuturor principiilor ce guverneaz? rela?iile între state are dou? efecte pozitive directe:
1) Asigur? c? celelalte state vor respecta ?i ele, la rândul lor, independen?a ?i drepturile suverane ale statului, astfel punându-se în mi?care mecanismul principiului reciprocit??ii;
2) Eliminarea condi?iilor apte de a genera arbitrariul ?i st?rile anarhice în sânul comunit??ii interna?ionale.
Independen?a unui stat nu trebuie absolutizat? în detrimentul celorlalte, ci, din contra ea trebuie privit? prin prisma realiz?rii independen?ei celorlalte state. Statele împreun? trebuie s? fac? eforturi care s? asigure echilibrul comunit??ii interna?ionale. Pentru realizarea acestui echilibru ele trebuie s? ajung? la un compromis, luând decizii, de pe pozi?ii suverane, în leg?tur? cu anumite atribu?ii ce vor apar?ine unor organisme interna?ionale.
În lumina celor ar?tate, suveranitatea de stat apare ca o unitate dialectic?, a suprema?iei ?i independen?ei puterii de stat, apare, în acela?i timp, ca tr?s?tur? esen?ial? a acesteia.
Suveranitatea azi are un con?inut complex, pe plan interna?ional ?i în cadrul fiec?rui stat în parte f?cându-se eforturi sus?inute pentru determinarea cât mai complet? a acestuia. În acest sens trebuie ar?tat faptul c? declara?ia Organiza?iei Na?iunilor Unite din 1970 a precizat care sunt principalele elemente constitutive ale suveranit??ii ?i anume:
1) Toate statele sunt egale din punct de vedere juridic;
2) Fiecare stat se bucur? de drepturi inerente deplinei suveranit??i;
3) Fiecare stat are obliga?ia de a respecta personalitatea altor state;
4) Integritatea teritorial? ?i independen?a politic? ale statului sunt inviolabile;
5) Fiecare stat are dreptul de a alege ?i dezvolta în mod liber sistemul s?u politic;
6) Fiecare stat este obligat s? se achite în întregime ?i cu bun? credin?? de obliga?iile sale interna?ionale ?i s? tr?iasc? în pace cu celelalte state.
În acest document s-a precizat de asemenea c? toate statele se bucur? de egalitate suveran?, c? ele au drepturi ?i obliga?ii egale ?i sunt membre egale ale comunit??ii interna?ionale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de oricare alt? natur?.
Teorii contemporane privind suveranitatea
În?elegând suveranitatea ca puterea absolut? nelimitat? de nimeni
?i de nimic ce se exercit? exclusiv ?i independent de c?tre stat, mul?i autori contemporani au argumentat, dup? caz, caracterul permanent al suveranit??ii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrând c? p?strarea suveranit??ii statelor are consecin?e nefaste asupra colabor?rii acestora, asupra climatului interna?ional. Au fost ?i sunt sus?inute puncte de vedere care repudiaz? suveranitatea, considerând-o “o surs? a nesiguran?ei ?i a r?ului”, un obstacol în calea dezvolt?rii rela?iilor dintre na?iuni, un concept învechit care creeaz? dificult??i de netrecut ?i confuzii în sfera dreptului interna?ional, un concept “gre?it” care ar trebui azvârlit, renun?area la suveranitate fiind considerat? ca o cale de men?inere a p?cii ca un mijloc de a facilita libera circula?ie a oamenilor ?i a ideilor. Unii autori contemporani refuz? sau evit? s? utilizeze aceast? no?iune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert, analizând puterea de constrângere ca element caracteristic al puterii de stat, arat? c? o astfel de putere se manifest? la toate e?aloanele – stat federal, canton, organisme regionale ?i comunale – dar nu are aceea?i natur? “la nivelul na?iunii se va spune c? este suveran? sau, pentru a evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune c? puterea de constrângere a Elve?iei depinde imediat de dreptul interna?ional”. Ori din afirma?ia de mai sus dou? idei se impun prioritar:
1) No?iunea de suveranitate s-a demonetizat de a?a natur? încât nu merit? s? mai fie utilizat?;
2) Puterea de constrângere a unui stat este subordonat? dreptului interna?ional.Dac? multe concep?ii converg c?tre negarea total? a suveranit??ii statelor, altele “propun” reconsiderarea conceptului, schimbarea viziunii asupra con?inutului acesteia, a cre?rii unei concep?ii în care se va ?ine cont de deosebirile care exist? între faptul “de a avea” suveranitate ?i faptul “de a o exercita”, între suveranitate “în sens politic” ?i suveranitate “în sens juridic”, ajungând astfel, la ideea competen?elor statului în favoarea unor organisme interna?ionale.
Pentru prima orientare – monist? – concludent este dup? p?rerea noastr?, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881
– 1973). În concep?ia sa “suveranitatea nu constituie o calitate perceptibil? sau obiectiv discernabil? dintr-un obiect real , ci din contr? condi?ia de care depinde o ordine normativ? suprem? care, în validitatea sa nu se deduce din nici o alt? ordine superioar?”. Aceast? idee privind suveranitatea, pentru a fi corect în?eleas?, trebuie analizat? în lumina doctrinei sale – “doctrina pur?” – a dreptului înl?untrul c?reia dreptul este conceput ca un e?afodaj de norme – de acte juridice (normative ?i nenormative) – subordonate din treapt? în treapt? pân? la norma fundamental? (o norm? ipotetic?), iar statul ca ordine juridic? subordonat ordinii interna?ionale. La Kelsen deci sistemul de drept na?ional î?i g?se?te validitatea în sistemul de drept interna?ional, ceea ce conduce la concluzia c? între aceste dou? sisteme nu poate exista decât o unitate perfect?. Singura concep?ie posibil? – dup? el – este cea monist?.
Examinând cele dou? construc?ii posibile – monist? cu primatul dreptului interna?ional ?i monismul cu primatul dreptului intern – afirm? c? am fi liberi s? alegem între ele, pentru ca apoi s? ajung? la concluzia categoric? a subordon?rii dreptului intern fa?? de dreptul interna?ional.4
În acest sens este semnificativ? defini?ia pe care o d? statului ?i anume “statul … se define?te ca o ordine juridic? relativ centralizat?, limitat? în domeniul s?u de validitate spa?ial ?i temporal subordonat? direct dreptului interna?ional ?i eficace în ansamblu ?i în mod general”.
Astfel, pornind de la teza potrivit c?reia dreptul interna?ional determin? sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia necesit??ii “elimin?rii dogmei suveranit??ii”.
El cere s? se renun?e la suveranitate ar?tând c? statul nu are o competen?? exclusiv în problemele na?ionale. Nu exist? probleme – precizeaz? el – care s? nu poat? fi reglementate de dreptul interna?ional, dar exist? probleme care pot fi reglementate numai de acesta.
Observ?m c? H. Kelsen are o viziune “mondialist?” asupra fenomenelor juridice, ordinea juridic? interna?ional? cuprinzând toate ordinele juridice na?ionale, dreptul interna?ional transformându-se, astfel, într-un “drept mondial”.
Pentru cea de a doua orientare – schimbarea viziunii asupra conceptului de suveranitate, astfel încât s? reflecte mai fidel ?i mai exact realitatea – este foarte greu de f?cut referire doar la autori. Cele mai multe opinii sunt azi exprimate în acest sens, idei ca cele privind deosebirea dintre suveranitatea politic? ?i suveranitatea juridic?, ca cele privind “suveranitatea relativ?”, “suveranitatea competen??” etc. fiind întâlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a reparti?iei competen?elor ?i ajunge la concluzia priorit??ii dreptului interna?ional, demonstrând necesitatea transfer?rii unor atribu?ii din competen?a statelor pe seama unor “nivele superioare”, suprastatale sau interna?ionale. Korowicz, la rândul s?u, propune înlocuirea termenului de suveranitate în?eleas? “în mod absolut” cu cel de “suveranitate relativ?”.
El argumenteaz? ideea suveranit??ii relative pornind de la situa?iile reale în care suveranitatea este supus? la tot felul de limit?ri. În acest sens ar?ta c? suveranitatea poate fi limitat? ?i prin simpla încheiere de tratate interna?ionale, deoarece au drept consecin?? restrângerea libert??ii de ac?iune a statului. De asemenea face o deosebire între suveranitatea propriu-zis? ?i exerci?iul ei, ar?tând c? suveranitatea nu poate fi abandonat? dar exerci?iul ei poate fi restrâns – virtual … f?r? limite.
La aceste dou? orient?ri, din care uneia îi este specific argumentarea ideii unui singur stat – statul mondial – unei singure suveranit??i, iar celeilalte ideea subordon?rii directe a dreptului intern fa?? de cel interna?ional se adaug? o a treia, care are drept caracteristic? faptul c? neag? suveranitatea “de fapt”, am spune noi, adic? se refer? la “ceea ce este” azi suveranitatea statului ?i nu la ceea “ce trebuie s? fie”. Pornind de la unele constat?ri realiste cu privire la inegalitatea puterii militare ?i economice a statelor, unii autori trag concluzia c? no?iunea de suveranitate “î?i pierde orice semnifica?ie”.Astfel, M. A. Kaplan spunea c? ceea ce caracterizeaz? în prezent via?a interna?ional? este dominarea acesteia de c?tre statele mai puternice, conducerea ei dup? un sistem bipolar, în care suveranitatea statului î?i pierde orice semnifica?ie sau, oricum, este mult “restrâns?” prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ asem?n?tor vede lucrurile ?i G.
Schawrtzenberg, care arat? c? suveranitatea deplin? apar?ine doar câtorva state mai puternice, celelalte înscriindu-se în cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate pe for??.
În condi?iile actuale caracterizate prin amploarea mi?c?rilor revolu?ionare din ??rile din centrul ?i estul Europei, ??ri care au p?r?sit calea comunist? de dezvoltare ?i s-au orientat spre dreptul constitu?ional clasic, pozi?ia fa?? de suveranitate se diversific? ?i mai mult. Remarc?m astfel în Europa, dar nu numai:
1) O tendin?? de interna?ionalizare de integrare economic, cultural?, politic? etc. ?i, pe cale de consecin??, de creare sau reactivare a unor organisme interstatale care exercit? atribu?ii ce anterior apar?ineau statelor suverane.
2) O tendin?? invers? de dezmembrare a unor state de regul? statele federale ?i de formare a unor state noi independente.
Prima tendin?? este cea a statelor dezvoltate din Europa, a statelor bogate. Ea poate fi ilustrat? printr-un exemplu recent: semnarea la Luxemburg, în octombrie 1991, de c?tre ??rile C.E.P. ?i A.E.L.S. a unui acord privind crearea în 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua tendin?? este specific? statelor din r?s?ritul Europei, unde s-au desprins ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state lupt? pentru independen??, unde Basarabia prin referendum ?i-a declarat independen?a. În aceste condi?ii credem noi, atitudinea fa?? de conceptul de suveranitate se va schimba radical.
Concluzii
Orice societate, oricât de primitiv?, trebuie s? dispun? de o anumit? organizare ?i distribuire a puterilor, chiar ?i pentru elementara func?ie a conserv?rii ei. În acest sens Balandier consider? c? puterea va fi definit? ca rezultând, pentru orice societate, din necesitatea de a lupta împotriva entropiei care o amenin?? cu dizolvarea. Nu exist? forme de agregare social? ?i activit??i umane mai complexe care s? fie lipsite de putere. Puterea apare ca o necesitate social?, necesitate ce poate fi explicat?, în primul rând prin prisma importan?ei pe care o prezint? men?inerea echilibrului, a coeziunii interne a oric?rei societ??i. Dar ea apare ?i ca rezultat al unei necesit??i externe, explicat? prin prisma faptului c? orice societate global? este în leg?tur? cu exteriorul, are leg?turi cu alte societ??i, fapt pentru care puterea trebuie s? organizeze aceste rela?ii, dup? cum trebuie s?-i asigure ap?rarea.
Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate imagina absen?a total? a oric?ror forme de putere, f?r? a presupune dezagregarea structurilor societ??ii. Rolul esen?ial al oric?rei forme de putere este de a asigura coeziunea ?i func?ionalitatea diferitor structuri
?i organisme ale societ??ii umane, coordonarea activit??ilor care se desf??oar? în interiorul acestora. Argumentarea necesit??ii puterii, Robert
Bierstedt preciza: trebuie s? fie clar c? este nevoie de putere pentru a consfin?i asocia?ia, a-i garanta continuitatea, a-i înt?ri normele …. Pe scurt, puterea sprijin? ordinea fundamental? a societ??ii ?i organizarea social? în cadrul ei. Puterea st? în spatele oric?rei asocia?ii ?i îi sus?ine structura, f?r? putere nu exist? nici o organizare ?i nici o ordine
”.
Referindu-ne la putere trebuie s? facem o distinc?ie între puteri … în general puterea politic? ?i puterea de stat, probleme ce sunt adesea confuz tratate în literatura de specialitate.
Când spunem “puterea ca fenomen social”, facem o deosebire între:
1) Rela?iile de “conducere-supunere” (sau de “dominare- subordonare”), bazate pe capacitatea de a lua decizii ?i a asigura îndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin constrângere, dup? caz);
2) acea calitate a personalit??ii umane de a putea face ceva, adic? puterea în sens de putin??, for??, t?rie;
În acest sens de un real folos ne este distinc?ia f?cut? de unii speciali?ti în Fran?a între “puissance” ?i “pouvoir”. Astfel de exemplu
M.Prelot sus?ine c? puissance ” este echivalent cu poten?ia (autoritate natural? ?i personal?), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construit? magistratura).
Ceea ce are primordial în vederea dreptului constitu?ional când analiz?m puterea este primul sens , cel de rela?ie între dou? subiecte inegale, rela?ie în virtutea c?reia un subiect de regul? colectiv, are capacitatea de a lua decizii ?i de a asigura îndeplinirea lor. Acest fapt, îns?, nu determin? înl?turarea sau neglijarea complet? a celuilalt sens, de putin?? for?? t?rie pentru c? puterea politic? este de?inut? ?i exercitat? de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea ?i eficien?a deciziilor luate.Puterea se manifest? în toate domeniile vie?ii sociale, îmbr?când forme foarte variate: economice, politice, militar?, spiritual-ideologic? etc.
Puterea politic? se deosebe?te de alte forme de putere prin aceea c? ea se manifest? numai în societ??ile în care exist? o diferen?iere social? între cei ce conduc ?i cei condu?i, între guvernan?i ?i guverna?i.
În literatura de specialitate s-a ar?tat c? în orice grup uman se poate observa o diviziune a membrilor lui în dou? categorii, cei care comand? ?i cei care ascult?. Acest aspect exprim? existen?a puterii. Dar când acest fenomen se remarc? la nivelul societ??ii globale, este un fenomen politic, atunci vorbim de putere politic? a statului.
Puterea politic? este puterea organizat? a unui grup care se exprim? în capacitatea acestuia de a lua decizii obligatorii ?i de a le asigura înf?ptuirea în societ??ile în care diferen?ierea între guvernan?i
?i guverna?i a atins un anume grad. No?iunea de putere politic? este folosit? cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere de stat. Dup? p?rerea noastr? îns?, prima are o sfer? mai larg?. Astfel putem vorbi de puterea politic? a uni partid chiar dac? acesta se afl? în opozi?ie, dar nu putem considera aceast? putere ca fiind ?i de natur? etatic?.
Sintetizând am putea spune c? puterea ca fenomen social îmbrac? mai multe forme c? printre acestea, puterea politic? ocup? un loc principal, c? ea se manifest? numai în societ??ile în care exist? o diferen?iere între guvernan?i ?i guverna?i, având o sfer? mai larg? decât puterea de stat care semnific? o anumit? putere politic?, ce poate fi deta?at? de altele prin tr?s?turi specifice, proprii, ce-i confer? un loc aparte în sfera formelor
(tipurilor) de putere.
Puterea de stat poate fi abordat? la mai multe nivele:
1) la un nivel general abstract;
2) la nivelul unui anume tip de putere
3) la nivelul unei anume puteri concrete ( de exemplu puterea de stat existent? azi în Republica moldova).
Dup? cum ea poate fi abordat? din mai multe puncte de vedere: sociologic, juridic etc.
Bibliografie
Constitu?ia Republicii Moldova din 1994, (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1994, 4 august, nr. 1)
Prof. dr. Genoveva Vrabie, “Dreptul constitu?ional ?i institu?ii politice contemporane”, Editura “?tefan Procopiu”, Ia?i, 1993, Edi?ia a 2- a, Partea I
Prof. univ. dr. Ion Deleanu, “Drept constitu?ional ?i institu?ii politice. Tratat”, Editura “Europa Nova”, Bucure?ti 1996, vol 1
Cristian Ionescu “Drept constitu?ional ?i institu?ii politice”,
Bucure?ti, 1996
Planul lucr?rii
Introducere ………………………………………………………….1
No?iunea puterii ……………………………………………………..2
No?iune de putere politic? …………………………………………...5
Caracteristici ale puterii de stat ……………………………………...9
Puterea de stat este o putere politic? …………………………9
Puterea de stat este oficial? …………………………………10
Puterea de stat este investit? cu putere de constrângere material? …………………………………..12
Puterea de stat are caracter organizat ……………………….13
Puterea de stat este unic? …………………………………...14
Alte caracteristici ale puterii de stat
…....……………………15
Suveranitatea – caracteristic? esen?ial? a puterii de stat …………….16
Teorii contemporane privind suveranitatea ………………………….20
Concluzii ……………………………………………………………..24
Bibliografie …………………………………………………………..27
1 G. Bordeau, Droit constitutionnel, cit. supra, p.13
2 G. Burdeau, Traite de science politique, t. Ier , Libraire generale de droit et de justisprudence, Paris, 1966, nr. 406
3 K. Marx, F. Engels, Opere, vol. 20, 1964, p. 177- 178
4 H.Kelsen, La Theorie du droit, Paris, 1962, p. 438